Liga Studenților (LS IAȘI) se solidarizează cu greva studenților din Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) și susține demersurile Ligii Studenților și Absolvenților din UNEFS în rezolvarea problemelor din instituție. Tinerii reclamă că universitatea nu a cheltuit peste 5 milioane de lei din fondul de burse, că li s-au cerut bani în mod ilegal sub pretextul unui „fond de reparații” sau pentru masa la stagiile de practică deși aceasta era asigurată, că taxele au fost majorate în timpul ciclului de studii și că ar fi fost deturnați bani dintr-un proiect pe fonduri europene. Totodată, aceștia solicită introducerea în cămine a apei calde, crearea de săli de lectură, dotarea bucătăriilor, precum și realizarea dezinsecțiilor contra gândacilor și eliminarea persoanelor străine din cămine. Începând de săptămâna trecută studenții din două cămine ale UNEFS au intrat în grevă japoneză, iar de săptămâna aceasta s-a declarat grevă generală la nivel de universitate, fiind boicotate cursurile până la îndeplinirea solicitărilor.

În data de 16 octombrie, studenţii din căminele „A” şi „I” ale Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport (UNEFS) au intrat în Grevă Japoneză, participând la toate activităţile din universitate purtând banderole albe. Aceştia au făcut public un videoclip filmat în bucătăria unui cămin, în care gândacii au invadat podeaua, pereţii, mesele, scaunele şi chiuvetele. Drept răspuns, UNEFS a publicat a doua zi informaţii referitoare la contractele de dezinsecţie şi deratizare ale universităţii, din care reiese faptul că aceste prestări de servicii au avut loc în data de 29.09.2023, adică tocmai în ziua în care studenţii au început să fie cazaţi, după cel puțin un an în care nu s-au făcut deloc demersuri în acest sens.

În mod suspect, în 2022 universitatea a cheltuit peste 83.000 de lei pe contracte de dezinsecție, fără niciun rezultat, iar în 2023 doar puțin peste 12.000 lei, din datele care apar pe SEAP.

 

Invazia gândacilor nu este, însă, singura problemă din cămine. Studenţii duc lipsă de apă caldă şi de dotări în bucătării, iar camerele ce ar trebui destinate unor săli de lectură nu există, deşi, în trecut, studenţilor le-au fost pretinse taxe pentru un anumit „fond de reparaţii”. Mai mult decât atât, studenţii semnalează cazarea unor persoane din afara UNEFS în aceste cămine.

Începând de ieri, 23 octombrie, prin Liga Studenţilor şi Absolvenţilor din UNEFS (LSA-UNEFS), studenții UNEFS au intrat în grevă generală și solicită restituirea mai multor sume de bani, colectate de la studenţi atât pentru aşa-zisul „fond de reparaţii”, cât şi pentru a suplimenta hrana pentru stagiile obligatorii de practică, deşi masa era deja asigurată. La baza sportivă din Parâng s-a constatat că administratorul acesteia fura cantități mari din alimentele achiziționate pentru masa studenților, cu banii plătiți de aceștia.

În plus, taxele au fost mărite în timpul ciclului de studii, iar studenţii îşi cer sumele colectate de universitate înapoi.

Mai mult, până anul acesta, studenții români au fost obligați în mod abuziv să-și plătească taxele și să facă transferuri în euro sau să plătească taxele în lei la cursul zilei. În continuare, însă, taxa de reexaminare (restanță) este de 100 de euro, fiind de 5 până la 10 ori mai mare decât la alte universități din țară.

Studenții semnalează şi nealocarea în folosul lor a peste 5.000.000 de lei (un milion de euro) din fondul de burse în ultimii 6 ani, bani din care s-ar fi putut acorda burse de merit pentru stimularea performanței, şi solicită tragerea la răspundere a persoanelor vinovate şi corectarea erorilor produse. Nu este pentru prima dată când LSA-UNEFS reclamă aceste probleme către conducerea universităţii, fără a primi soluţionare. Astfel, studenţii au declarat că nu vor intra la activităţile desfăşurate în universitate (cursuri, lucrări practice, seminarii, stagii) până ce nu vor exista demersuri reale în vederea rezolvării acestor probleme.

Conducerea universităţii, printr-o postare pe facebook, neagă dreptul studenţilor de a protesta, afirmând că va contesta în justiție protestul, considerându-i ca un fel de angajaţi, mai degrabă, decât beneficiari direcţi ai educaţiei, fiind în totală eroare: o grevă studențească nu se supune normelor din Legea dialogului social, ca la angajați, ci este o formă de protest prin care studenții nu mai participă la activitatea didactică.

„Din păcate, actuala conducere a UNEFS, sub mandatul rectorului Florin Pelin, arată dispreț total pentru studenți, ignorându-le nevoile de bază pentru buna desfășurare a activității didactice și jecmănindu-i de bani, în timp ce în fondul de burse s-au acumulat peste 5 milioane de lei care puteau fi acordați tinerilor.

Situația mesei de la stagiile de schi și orientare turistică este chiar strigătoare la cer: deși universitatea avea obligația să achite contravaloarea mesei, studenților li s-au cerut bani pentru mâncare, ca ulterior administratorul să fure cantități uriașe din ea și să le ofere mâncare atât de proastă, încât aceștia au fost nevoiți să mănânce în altă parte, tot pe banii lor.

Liga Studenților (LS IAȘI) se solidarizează cu demersurile studenților UNEFS și întreprindem mai multe demersuri legale împotriva deciziilor actualei conduceri a instituției, inclusiv prin sesizarea organelor de urmărire penală neregulile sesizate de studenți.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

 

foto: LSA-UNEFS, reprezentând alimentele plătite atât de universitate, cât și de studenți, din care trebuia preparată hrana pentru stagiile de practică