Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) şi Consiliul Judeţean al Elevilor Iaşi (CJE Iaşi) invită studenţii şi elevii din Iaşi să petreacă ziua naţională împreună!

De la ora 13:00, pe esplanada din faţa Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, în jurul Monumentului Unirii, va fi realizată o hartă umană a României Mari, iar de la ora 15:00, în Palas Iaşi, un flashmob inedit organizat de CJE Iaşi!


„Regimul comunist a condamnat şi a înlocuit naţionalismul trăitor şi viu al străbunicilor noştri cu un patriotism festivist, plin de forme, dar lipsit de conţinut. Din păcate, de 24 de ani, s-a păstrat acelaşi tip de manifestare mecanică a sentimentului naţional. Dacă autorităţile locale nu mişcă nimic, ai impresia că nu se întâmplă nimic! Ziua Naţională nu ar trebui să fie singurul moment de bucurie pentru români, dar nici ocolită din calendar. Până la urmă, este ziua noastră, a tuturor şi trebuie sărbătorită ca atare!

[…] Astăzi, când se vorbeşte despre România Mare, se pune accentul pe teritoriile pierdute. Cred că în primul rând ar trebui să ne pese de cei care au rămas acolo, de românii din afara graniţelor, de drepturile lor şi mai ales de modul în care îşi manifestă credinţa şi cultura. Degeaba am face mâine România Mare, dacă am pierde-o într-o lună. Dacă noi, ca români, nu ne vom asuma greşelile zilei de ieri, nu vom putea păşi niciodată, cu fruntea sus, în ziua de mâine. Basarabia este pământ românesc, dar trebuie să arătăm că-l merităm. Să ne înţelegem clar!” – Silvian-Emanuel Man, preşedintele Ligii Studenţilor din UAIC.

„Noua echipă a Consiliului Judeţean al Elevilor Iaşi își începe activitatea în spirit românesc prin organizarea unui flashmob ce are ca scop aniversarea Zilei Naționale de 1 decembrie. Prin aceasta acţiune dorim sa trezim la viața spiritul nobil al patriotismului în randul elevilor, dar în special conştientizarea și asumarea istoriei noastre naţionale.” – Cristian Tiberius Axinte, preşedinte CJE Iaşi

Acţiunea de la UMF este realizată în parteneriat cu Platforma Civică Acţiunea 2012 şi va fi precedată, de la ora 11:30, de un program la Biserica Banu, organizat de Filiala „Constantin Stere” din Iaşi a Asociaţiei Culturale Pro Basarabia şi Bucovina (preşedinte prof. univ. dr. Ion Berghia), Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu” şi Parohia Ortodoxă „Duminica Tuturor Sfinţilor” – Banu, care va include un montaj literar-artistic prezentat de elevi ai claselor a V-a A şi B de la Şcoala „Ştefan Bârsănescu” (coordonatoare prof. M. Grădinaru şi prof. M Grigoraş), urmat de o serie de comunicări şi luări de cuvânt din partea domnului Ion Coşer (Consulatul General al Republicii Moldova din Iaşi), prof. univ. dr. Ion Agrigoroaiei (Facultatea de Istorie, UAIC), pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan (decanul Facultăţii de Teologie, UAIC), colonel (r.) Jică Antonie, Silvian-Emanuel Man (preşedintele Ligii Studenţilor din UAIC) şi reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi judeţene din Iaşi. Întrunirea se va încheia cu un parastas în memoria eroilor unionişti, oficiat de un sobor de preoţi, în frunte cu parohul Bisericii Banu, pr. Dumitru Merticariu.

După terminarea programului, participanţii vor pleca de la Biserica Banu spre esplanada UMF Iaşi pentru a realiza harta României Mari.