Astăzi, Consiliul Local al Municipiului Iaşi a aprobat cu majoritate de voturi proiectul iniţiat de Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) privind reducerea cu 50% a tarifelor la transportul local în comun pentru studenţii şi elevii ieşeni.

Conform proiectului aprobat, biletele şi toate abonamentele vor fi reduse la jumătate de preţ. Pentru ca biletele să fie valide, studenţii vor trebui să poarte asupra lor carnetul de student sau o legitimaţie de călătorie, iar elevii carnetul de elev. Studenţii şi elevii orfani sau care provin din centrele de plasament vor beneficia de gratuitate la transportul local în comun.

De aceste reduceri vor beneficia atât studenţii de la universităţile de stat, indiferent dacă urmează o formă de învăţământ bugetată sau cu taxă, cât şi studenţii de la universităţile private, precum şi elevii.

Hotărârea va intra în vigoare în cel mult două săptămâni, având în vedere termenul maxim de 10 zile pe care Consiliul Local îl are pentru a trimite hotărârea pentru verificare la Instituţia Prefectului şi termenul de 5 zile pe care aceasta din urmă îl are pentru a verifica legalitatea hotărârii.

Tot astăzi, a fost adoptat şi proiectul de hotărâre iniţiat de către executivul Consilului Local, prin care ar urma ca abonamentele studenţeşti subvenţionate în parteneriat cu universităţile, de care beneficiază circa jumătate dintre studenţii ieşeni, să fie reduse de la 13 la 10 lei.

„Astăzi, municipiul Iaşi a devenit primul centru universitar din ţară în care se respectă Legea Educaţiei Naţionale în ceea ce priveşte acordarea de reduceri la transportul local în comun pentru elevi şi studenţi. Este un drept al nostru garantat de lege şi care vine în sprijinul elevilor şi studenţilor de astăzi, dar în acelaşi timp va reprezenta un adevărat avantaj pentru următoarele generaţii. Suntem încrezători că Iaşul va reprezenta cu adevărat un exemplu de bună practică pentru celelalte centre universitare, astfel încât de această prevedere a Legii Educaţiei să beneficieze, cum de altfel este absolut firesc, toţi studenţii din România, în cel mai scurt timp.” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IAŞI.

Această victorie a studenţilor şi elevilor ieşeni vine în urma unui demers iniţiat de Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) şi susţinut de Liga Studenţilor din Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veteriană „Ion Ionescu de la Brad” (LSUSAMV), Societatea Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI), Asociaţia Studenţilor Bioingineri (ASB), Asociaţia Studenţilor Chimişti CHEMIS şi Liga Studenţilor de la Mecanică (LSM).