Curtea de Apel Suceava a menținut miercuri decizia Tribunalului Suceava care a suspendat la cererea Ligii Studenților (LS IAȘI) și a cinci studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș (UMFST) deciziile instituției de învățământ prin care aceasta a condiționat accesul studenților la activitatea didactică și în căminele universității de vaccinare, testare anti-covid sau de trecerea prin boală. Decizia este definitivă.

 Decizia Curții de Apel Suceava întărește faptul că există o îndoială rezonabilă, vădită, asupra legalității actelor emise de Universitate și întărește opinia juridică pe care Liga Studenților (LS IAȘI) a susținut-o constant, anume că universitățile nu pot condiționa accesul studenților în baza certificatului verde și că hotărârile de guvern privitoare la prelungirea stării de alertă nu au nicio aplicabilitate în acest sens. Mai mult, decizia instanței confirmă inclusiv îndoiala rezonabilă cu privire la legalitatea obligativității de a purta mască în spațiile interioare ale universității, fiind suspendate inclusiv normele prin care a fost impusă această obligație.

Totodată, Liga Studenților (LS IAȘI) solicită în continuare demisia de onoare a conducerii Ligii Studenților din Târgu Mureș (LSTGM) pentru faptul că au susținut până în ultimul moment deciziile universității, cu scopul de a decredibiliza demersurile realizate de studenții nedreptățiți de către UMFST. Universitatea și-a întemeiat recursul, printre altele, pe susținerea acordată de LSTGM conducerii instituției în această speță. Reamintim faptul că reprezentanții Ligii Studenților din Târgu Mureș (LSTGM) au pornit o campanie de bullying pe rețelele de socializare și pe grupurile interne de discuții împotriva studenților care au contestat din toamnă deciziile UMFST. La unele cămine studențești s-au afișat liste cu studenții nevaccinați cu scop de „umilire publică” (public shaming).

Totodată, Liga Studenților (LS IAȘI) reiterează faptul că așa-zisa „recunoaștere” formală a unei organizații studențești de către o universitate nu are nicio bază legală și nu este de natură să înfrângă în vreun fel dreptul studenților de a se adresa instanțelor de judecată în vederea recunoașterii drepturilor și intereselor lor legitime. Pretenția UMFST, dar și a așa-zișilor „reprezentați” ai studenților, că toți studenții ar trebui să se supună deciziilor Ligii Studenților din Târgu Mureș (LSTGM) și a reprezentanților aleși în structurile de conducere ale instituției reprezintă un abuz grav, specific unui sistem totalitar.

În instanță, UMFST a mințit în continuare, afirmând că doar 5 studenți ai universității se opun restricțiilor impuse de universitate. În realitate, cel puțin 207 studenți au semnat olograf o petiție prin care au cerut conducerii UMFST să își revoce hotărârile.

Decizia, pe scurt, poate fi consultată aici: http://infodosar.curteadeapelsuceava.ro/Detalii_Dosar.aspx?id=3978%2f86%2f2021&idinstanta=39 iar decizia Tribunalului Suceava, aici http://infodosar.curteadeapelsuceava.ro/Detalii_Dosar.aspx?id=3978%2f86%2f2021&idinstanta=86

Documentația din dosar a fost realizată de Departamentul juridic din cadrul Ligii Studenților (LS IAȘI) – coordonat de colegul nostru, Silvian-Emanuel Man, care a reprezentat organizația în dosar, cu sprijinul Țuca Zbârcea și Asociații și al doamnei avocat Diana Lucaciu (Baroul București) care i-a reprezentat pe studenți, dorind cu această ocazie să le aducem mulțumirile noastre și ale studenților pentru eforturile depuse.

„Decizia instanței reprezintă un veritabil precedent judiciar, fiind prima hotărâre judecătorească definitivă în ceea ce privește suspendarea unor acte administrative ale unei universități emise sub pretextul stării de alertă, de pe urma căreia profită toți studenții. Îi asigurăm pe toți cei afectați că vom dispune de toate resursele intelectuale și materiale pe care le avem pentru a duce dosarul la o hotărâre definitivă de anulare, având în vedere recuperarea prejudiciilor materiale care au fost create prin deciziile universității. Totodată, în perioada următoare, vom sancționa prin mijloacele legale pe care le avem la dispoziție universitățile și instituțiile publice care au adoptat măsuri similare, contrare principiilor de drept, normelor constituționale și prevederilor legale.” a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

 

foto: obiectivdesuceava.ro