Liga Studenţilor (LS IAŞI) solicită Biroului Electoral al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizarea unei dezbateri publice, în Aula Magna, înaintea turului al II-lea al alegerilor pentru funcția de rector, similară cu cele organizate la Universitatea din București sau la Universitatea Babeș-Bolyai, la care să participe toți membrii comunității academice. Totodată, organizația îi felicită pe toți contracandidații lui Tudorel Toader și face apel la fiecare dintre aceștia și la comunitatea academică spre coalizarea opoziției, ca în turul al II-lea să se redea prin vot demnitatea Universității. În plus, Liga Studenților critică presiunile exercitate de actuala conducere asupra reprezentanților studenților și asupra asociațiilor studențești în direcția susținerii prin vot a lui Toader.
În 2020, Biroul Electoral, în care erau apropiați ai lui Tudorel Toader, ca și acum, a organizat o dezbatere „pe hârtie”, la care nu s-a prezentat niciun membru al acestuia și, până la urmă, nici candidații. În 2024 nu a fost prevăzută o dezbatere în metodologie, fiind evitată cu desăvârșire de rectorul actual pentru a nu-și fragiliza și mai mult poziția.
Studenții au fost revoltați după ce ieri, câțiva reprezentanți au încercat să își „mobilizeze” colegii la vot în susținerea lui Tudorel Toader, „motivându-i” că acesta are în desfășurare proiecte pentru studenți, de pe urma cărora aceștia ar avea de beneficiat, proiecte care ar înceta, chipurile, dacă Toader nu ar mai fi rector.
În primul tur, prof. univ. dr. Liviu-George Maha a obținut 222 voturi, clasându-se pe primul loc, iar Tudorel Toader doar 190, având cu 93 de susținători în minus față de 2020. Următorii clasați sunt prof. univ. dr. Mihaela Onofrei – 128 voturi, prof. univ. Gabriel Claudiu Mursa – 122 voturi, prof. univ. dr. Tudor Luchian – 44 voturi și conf. univ. dr. Adrian Muraru – 15 voturi.
„Liga Studenților face apel la comunitatea academică a primei universități din țară, care are acum șansa de a-și reda demnitatea și de a-și spăla imaginea care au fost murdărite în ultimii opt ani prin asocierea și implicarea nefastă a politicului în viața universitară. Îi încurajăm pe toți cei care conservă spiritul moral și intelectual al universității noastre să nu se lase intimidați și să se opună dictaturii academice a clanului Toader, care nu trebuie lăsat să distrugă edificiul democrației universitare prin jocuri de culise.
Dezavuăm orice tentativă de fraudă electorală prin cumpărarea de voturi și ne solidarizăm cu poziția reprezentanților studenților din UAIC, cu care, în trecut, de cele mai multe ori, am fost pe poziții contrare. Este semnalul clar că Tudorel Toader nu mai are sprijinul niciunei asociații studențești sau a vreunui grup de studenți reprezentanți.” a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).