Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă practicile de inspirație totalitară ale lui Tudorel Toader, rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), care a făcut apel la Poliție și la serviciul de pază al instituției pentru a alunga studenții și persoanele care au protestat miercuri în fața universității, precum și pentru a bloca accesul în sala Senatului a doi studenți senatori. Totodată, atragem atenția opiniei publice asupra faptului că, prin intermediul unor cadre didactice și al unor studenți apropiați de Tudorel Toader, au început să se exercite presiuni și amenințări asupra studenților care îi cer demisia și să se orchestreze o campanie de denigrare a Ligii Studenților (LS IAȘI) la nivelul comunității academice.
La protestul de miercuri, 5 iunie a.c., au fost prezente mai multe echipaje ale Poliției Române care, alături de agenții de pază ai Universității „Cuza”, au filtrat intrările în corpul principal al instituției de învățământ, verificând studenții.
În același timp s-a desfășurat Ședința Senatului UAIC, la care agenții de pază și Poliția au blocat accesul a doi reprezentanți ai studenților, printre care și președintele LS IAȘI, Silvian‑Emanuel Man, reprezentant al studenților Facultății de Drept. Motivația refuzului agenților a fost că au primit dispoziție „de sus”.
Cei doi studenți au putut intra la ședință abia după presiunile membrilor Reset Iași și ale unor jurnaliști prezenți la protest, cărora le mulțumim din nou și pe această cale.
În cadrul ședinței Senatului, Silvian-Emanuel Man a solicitat respectuos membrilor forului suprem al Universității „Cuza” să apere demnitatea comunității academice și să ceară demisia rectorului Tudorel Toader printr-un comunicat oficial care să fie votat la următoarea ședință, de la finalul lunii iunie.
Le mulțumim public cadrelor didactice care au luat cuvântul în cadrul ședinței, susținând că, într-adevăr, universitatea s-a îndepărtat de la rostul ei profund și moral, precum și tuturor participanților la protestul nostru.
Cu privire la comunicatul oficial al Biroului Executiv al Consiliului de Administrație al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), facem următoarele comentarii:
1. Ultima dată când Liga Studenților (LS IAȘI) a criticat public UAIC a fost la data de 15 mai 2016 (acum trei ani), când Tribunalul Iași a hotărât definitiv că acțiunea universității de a ne interzice activitatea și de a ne obliga să ne schimbăm numele și sigla nu are niciun temei juridic și este abuzivă, aducând atingere dreptului nostru la asociere și liberă exprimare. A fost primul caz când o universitate din România și-a dat în judecată propriii studenți. Am fost puși în situația de a ne face apărările singuri și de a ne însuși într-un timp foarte scurt noțiuni juridice complexe, care ne erau străine până atunci.
De la acea dată, a hotărârii definitive, și până acum, problemele legate de instituție au putut fi rezolvate pe calea dialogului cu reprezentanții acesteia. Universitatea nu și-a cerut niciodată public scuze pentru modul în care a atacat asociația și membrii acesteia timp de doi ani și jumătate, perioadă în care ne-a fost interzis să ne întâlnim în instituție, iar membrii erau amenințați cu exmatricularea.
2. Liga Studenților (LS IAȘI) nu a atacat în niciun fel Universitatea „Cuza”. Ne pare rău că Biroul Executiv al Consiliului de Administrație consideră că faptele și acțiunile domnului rector Toader sunt de fapt ale Universității, ca și cum domnul Toader ar fi universitatea în persoană.
Cunoscând în detaliu problemele din instituție dar și buna credință a unor persoane din conducerea executivă a universității, am acționat pe calea dialogului și am avut răbdare în ceea ce privește implementarea soluțiilor și am apreciat întotdeauna pozitiv efortul persoanelor din actuala echipă managerială care s-au implicat în mod real și nu fictiv în rezolvarea lor.
Preocuparea noastră constantă este pentru creșterea calității actului educațional, respectarea legislației educaționale și apărarea principiilor morale care guvernează viața academică.
Ne pare rău că la 30 de ani de la căderea regimului comunist, conducerea UAIC nu poate face distincția dintre „scandalagiu” și avertizor public, dintre „cereri șicanatorii” și cereri legitime de acces la informații de interes public, preferând să eticheteze studenții critici și activi civic drept „huligani”, în loc să se respecte drepturile și libertățile cetățenești și să contribuie la menținerea unui climat de civilitate în mediul universitar.
Am sperat să vedem o dizidență în interiorul conducerii executive, nu consens cu Toader.
3. Nu au fost 19 litigii cu universitatea, ci 12. Iar, „în majoritate covârșitoare”, nu au fost peirdute de LS IAȘI, ci câștigate. Toate aceste litigii au avut ca singur scop asigurarea respectării drepturilor studenților din UAIC.
Amintim conducerii UAIC (poate că a uitat) faptul că în ianuarie 2016 alegerile pentru structurile de conducere au fost suspendate printr-o hotărâre fără precedent a Tribunalului Iași, în urma unei acțiuni a Ligii Studenților.
De asemenea, Curtea de Apel Iași a constatat definitiv faptul că printr-un regulament intern Universitatea a introdus criterii discriminatorii în alegerea studenților reprezentanți, pentru a putea să intervină în procesul electiv și să se asigure că vor fi aleși doar studenții „agreați”.
Totodată, Tribunalul Iași, respectiv Curtea de Apel Iași, a constatat că acțiunile Ligii au fost legitime, iar președintele Silvian-Emanuel Man a fost sancționat pe nedrept de către Comisia de Etică, acțiunile sale fiind perfect legale. Instituția a fost obligată de instanță să-i plătească 5.000 lei daune morale.
În 6 (șase) dosare soluționate favorabil s-a constatat că aceasta, în mod abuziv, nu ne-a răspuns solicitărilor în baza Legii accesului la informații de interes public nr. 544/2001. Prin aceste dosare am obținut informații relevante legate de balanțele de venituri și cheltuieli de la căminele și cantinele UAIC, informații bugetare despre utilizarea fondurilor UAIC, rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți pentru fiecare facultate și profesor în parte, informații despre activitatea comsiei de etică etc., prin care am transparentizat activitatea instituției și am asigurat dreptul studenților la informare. Doar două dosare au fost respinse, pe motive procedurale (tardivitate), iar unul a rămas fără obiect (Universitatea ne trimisese între timp documentele). Nicio instanță nu a stabilit vreodată că Liga Studenților (LS IAȘI) ar fi făcut abuz de drept.
Ne cerem scuze pentru faptul că Biroul Juridic al UAIC nu face diferența dintre dosare și faze procesuale (judecată în primă instanță și în căi de atac).
4. Plecând de la litigiile cu UAIC, în cadrul Ligii Studenților (LS IAȘI), s-a dezvoltat un departament juridic, în care sunt membri studenți de la Facultatea de Drept. Până acum 8 (opt) colegi de-ai noștri au reprezentat organizația la peste 200 de termene în circa 90 de dosare (nicidecum 150 cum susține UAIC), dintre care 73 sunt cu alte instituții de învățământ superior din țară.
Până în momentul de față, 49 dintre acestea s-au finalizat cu hotărâri definitive favorabile, prin care am obținut mai multe precedente judiciare, din care vom menționa două:
a. obligarea instituțiilor de învățământ la comunicarea rezultatelor evaluării cadrelor didactice de către studenți pentru fiecare cadru didactic în parte (rezultatele evaluărilor sunt informații de interes public);
b. obligarea în premieră a instituțiilor de învățământ superior private la comunicarea de informații de interes public, acestea sustrăgându-se, până acum, de la această obligație;
Am evitat să comunicăm în spațiul public informații legate de aceste dosare pentru a nu se interpreta că atentăm la imaginea respectivelor instituții de învățământ superior.
Aceste litigii s-au născut atât la cererea unor studenți din alte centre universitare care au fost insipirați de îndrăzneala organizației noastre de a milita activ pentru respectarea drepturilor studenților, cât și din dorința noastră de a responsabiliza instituțiile de învățământ superior din România în ceea ce privește transparența și respectarea legislației educaționale.
Activitatea noastră a fost apreciată pozitiv de practicieni ai dreptului și de profesori de drept din străinătate, dar și de rectori și cadre didactice de la universități din țară, cu care suntem bucuroși că am început să colabărăm între timp.
Liga Studenților (LS IAȘI) va apăra întotdeauna drepturile și libertățile constituționale, în special libertatea de exprimare, de asociere și de conștiință în instituțiile de învățământ superior, și va milita ca studenții și reprezentanții acestora să nu fie interesați doar de problemele sociale ale vieții studențești (burse, cămine, cantine etc.), ci să se intereseze mai ales de protejarea autonomiei universitare și a libertății academice.
„În momentul în care conducerea executivă a unei universități a ajuns în punctul în care își condamnă cu agresivitate studenții în mod public, oferind o imagine distorsionată și falsă asupra activității lor, în loc să dialogheze cu ei și să îi considere parteneri educaționali, calcă în picioare memoria tuturor celor care și-au dat viața pentru libertatea și demnitatea acestui popor și speranța generației părinților noștri de a trăi într-o Românie cu adevărat liberă și democratică.
Organizațiile studențești sunt printre primele forme de asociere liberă din România, care au militat pentru pluralism și libertate de asociere. Sprijinul pe care o universitate trebuie să-l ofere unei organizații studențești nu este nicidecum un favor, ci o obligație legală și morală.
Dacă vom lăsa universtitățile noastre să fie în continuare pentru studenți școli ale fricii și supunerii în fața atitudinilor totalitare, atunci putem clama sfârșitul democrației în România și eșecul nostru ca națiune de a educa tineretul spre apărarea și respectarea libertății.” a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).