Misiunea LS IAŞI este de a reprezenta interesele comune ale tuturor studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dar şi din alte instituţii de învăţământ, indiferent de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială, precum şi crearea cadrului necesar dezvoltării personale şi profesionale a acestora. LS IAŞI se constituie drept principalul partener studenţesc al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dorind să susţină constant universitatea în misiunea ei.
Obiectivele principale ale LS IAŞI sunt:
a) Promovarea şi reprezentarea intereselor educaţionale, profesionale, sociale, culturale, morale şi economice ale studenţilor, atât în cadrul vieţii universitare, cât şi în contextul societăţii româneşti şi europene;
b) Contribuirea la edificarea morală, profesională, socială, culturală şi economică a membrilor şi colaboratorilor săi, conform principiilor LS IAŞI, în spiritul tradiţiei universitare autohtone, precum şi al mişcării studenţeşti româneşti, pentru a oferi societăţii caractere integre;
c) Contribuirea la dezvoltarea şi răspândirea cunoaşterii, la educarea pentru exercitarea de profesii şi funcţii în spiritul Adevărului şi al Binelui, la păstrarea şi extinderea expresiilor creaţiei ştiinţifice şi culturale, la promovarea idelilor societăţii libere în scopul dezvoltării, susţinând Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi în misiunea ei;
d) Reprezentarea corectă şi eficientă în forurile universitare a studenţilor ca partener egal în procesul decizional, la orice nivel unde studentul este partener;
e) Oferirea de educaţie complementară prin realizarea şi sprijinirea de proiecte şi programe socio-profesionale şi de timp liber pentru studenţi.
f) Promovarea spiritului civic în mediul universitar şi în societatea românească, precum şi consolidarea autonomiei universitare;
g) Stabilirea de relaţii cu orice societate, asociaţie sau organizaţie din ţară sau din străinătate care are scopuri similare cu cele ale organizaţiei;
h) Sprijinirea activităţii legislative ce vizează drepturile studenţilor în toate domeniile de activitate;
i) Susţinerea prin mijloace statutare a revendicărilor democratice ale altor organizaţii sau persoane, luări de poziţie împotriva încălcării drepturilor omului şi normelor social-politice democratice;
j) Identificarea problemelor specifice studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi prin consultarea permanentă cu aceştia;
h) Promovarea culturii asigurării şi managementului calităţii în învăţământul superior, cu precădere în Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
LS IAŞI susţine reprezentarea studenţilor, bazată pe evaluarea obiectivă a nevoilor studenţilor, instaurarea unui proces corect de selecţie şi ierarhizare a valorilor şi promovarea celor autentice în societatea academică, inclusiv în cazul reprezentanţilor studenţilor.