„Primul principiu: să nu te dai bătut în faţa oamenilor sau a întâmplărilor.” – Marie Curie
Principiul LIBERTĂŢII, concretizat în respectarea libertăţii ca drept fundamental al fiinţei umane. Libertatea cuvântului, libertatea de asociere, libera circulaţie a persoanelor şi informaţiilor, libertatea opţiunilor politice, religioase etc. sunt forme specifice societăţii moderne care decurg din acest principiu fundamental, principiu pe care LS IAŞI îl pune la temelia organizării şi activităţii sale.
Principiul DEMOCRAŢIEI, concretizat în spijinirea instituţiilor statului de drept, a cadrului democratic, pentru asigurarea dreptului studenţilor de a participa la conducerea vieţii universitare şi a societăţii, a dreptului de a protesta şi a dreptului de exprimare şi susţinere a principiilor şi a opiniilor proprii, prin mijloace democratice.
Principiul REPREZENTATIVITĂŢII, concretizat în efortul de consolidare a reprezentării eficiente a studenţilor în structurile de conducere ale universităţilor, precum şi ale tinerilor în societatea românească.
Principiul COMPETENŢEI, bazat pe consideraţia că selecţia în orice activitate precum şi constituirea ierarhiilor socio-profesionale trebuie să aibă drept criterii ordonatoare aptitudinile reale, pregatirea profesională şi conduita morală. În acest spirit, LS IAŞI susţine instaurarea unui proces corect de selecţie şi ierarhizare a valorilor, promovarea valorilor autentice, marginalizarea imposturii şi impostorilor din cultura şi societatea românească.
Principiul LEGALITĂŢII, care susţine necesitatea organizării vieţii societăţii şi, implicit, a vieţii universitare, în conformitate cu legile ţării şi în convergenţă cu ideile cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Principiul UNITĂŢII, bazat pe experienţa asociaţiilor universitare anterioare şi analizând situaţia mişcării studenţeşti contemporane, LS IAŞI promoveazã principiul unităţii de organizare şi acţiune, singurul care poate asigura susţinerea intereselor globale ale studenţimii române precum şi participarea eficientã a studenţilor la rezolvarea problemelor specifice societăţii civile.
Principiul FRATERNITĂŢII, reprezentat de solidaritatea şi susţinerea morală a studenţilor, membrilor LS IAŞI, organizaţiilor studenţeşti, categoriilor defavorizate şi a societăţii civile.
Principiul NON-PARTIZANATULUI, care presupune că LS IAŞI nu se asociazã cu nici o ideologie sau politică de partid, păstrând o atitudine civică responsabilă şi susţinând dreptul membrilor săi la opţiuni ideologice sau politice proprii, neexprimate în cadrul organizaţiei.
Principiul NON-VIOLENŢEI, care se concretizează în refuzul şi condamnarea oricăror atitudini violente, provovarea consecventă a dialogului, oricare ar fi natura disputei sau a litigiului.
Principiul CONTINUITĂŢII, înţeles drept un garant al sprijinului reciproc între membri actuali şi foştii membri, în susţinerea efortului comun de promovare continuã a principiilor şi activitãţilor LS IAŞI în cadrul societăţii româneşti.
Principiul NAŢIONAL, bazat pe înţelegerea şi asumarea valorilor şi idealurilor naţionale, respectarea însemnelor şi simbolurilor naţionale, asigurarea continuităţii, promovarea şi perpetuarea tradiţiilor culturale româneşti. Naţiunea română şi nevoile naţionale au întâietate.
Principiul INTEGRITĂŢII MORALE ŞI ACADEMICE, care obligă la desfăşurarea oricărei acţiuni în mod onest şi combaterea fenomenului corupţiei de orice natură, cu încurajarea unei atitudini de necompromis faţă de tentativele în această direcţie, adoptând o conduită morală exemplară, fundamentală pentru buna funcţionare a societăţii româneşti.