Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România(ANOSR) alături de Asociația Phoenix Timișoara anunță cu bucurie faptul că “În umbra marelui URSS”, compoziție aparținând lui Nicolae Covaci, va face parte pe viitor din repertoriul formației Phoenix ca imn al ANOSR și al campaniei “6 pentru educație”, desfășurată la nivel național.
Piesa este reînregistrată într-o variantă care va include un cor al studenților și va fi relansată în această formă împreună cu un videoclip ce va fi utilizat în demersurile mediatice de promovare a campaniei “6 pentru educație”, susținută încă de la debut de membrii formației Phoenix.
« În umbra marelui URSS este o compoziție născută din trăirile mele, din dezamăgirile cu care m-am confruntat când m-am întors în țară și am observat că nu s-a schimbat nimic din ce doream sau speram să se schimbe. Este o piesă cenzurată, într-o anumită măsură – există un singur post de radio în România care o difuzeaza la nivel național – dar a ajuns una dintre cele mai apreciate și mai solicitate din repertoriul formației, iar publicul o cere insistent la fiecare concert. Am vazut o filmare de la protestele studenților din vară, din Timișoara, când au împânzit Piața Unirii și au cântat vers cu vers toată melodia, în timp ce ieșeau în stradă și își cereau drepturile care li se cuvin. Nu pot explica ce am simțit atunci… Pentru mine a însemnat o confirmare, a fost unul din momentele acelea în care îți dai seama că tot ce ai facut, tot ce ai sacrificat, nu a fost degeaba… Am hotărât așadar să le-o fac cadou, pentru cauza lor. Să o folosească în orice mod le poate fi de ajutor. Ei luptă de fapt pentru un lucru foarte important pentru noi toți, și dacă rezonează și se regăsesc în mesajul pe care « În umbra marelui URSS » îl transmite, nu pot decât să mă bucur. » (Nicu Covaci).
,,În umbra marelui URSS este un simbol al Mişcării Studenţeşti din România iar ANOSR a crescut cu această melodie. Nu există eveniment ANOSR la care melodia să nu fie interpretată în cor, dmbra marelui URSSe toţi participanţii, uneori acoperind sunetul din difuzoare cu emoţia, de fiecare dată cu un mai puternic entuziasm. Este o onoare pentru noi să colaborăm cu Phoenix, cea mai longevivă formaţie rock din România – legenda cu care au crescut părinţii noştri şi care a menţinut vie ideea libertăţii în timpul regimului comunist: printre puţinii care au avut curajul de a cultiva spiritul anticomunist chiar sub nasul regimului, adevăraţi deschizători de drumuri.” – Mihai Dragoş, preşedinte ANOSR.
În Decembrie 2013, formația Phoenix aduce o închinare copiilor care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din Decembrie 1989 din Timișoara.
Pentru a-i aminti pe toți copiii care astăzi ar fi trebuit să fie trecători pe străzile Timișoarei, să ne fie prieteni, să fie la rândul lor părinți, alegem să oferim un cadou celor care astăzi sunt copii ! În cadrul concertului SymPhoenix din 21 decembrie 2013 (Sala Constantin Jude), intrarea va fi liberă pentru copiii sub 16 ani, iar cei între 16 și 18 ani pot achiziționa biletul la jumătate de preț (un bilet de intrare fiind valabil pentru accesul a două persoane).
« Veniți cu noi, tineri din Timișoara ! »
Leave A Comment