Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI), susţinătoare a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), îşi exprimă susţinerea faţă de demersul iniţiat de Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa şi de Asociaţia Elevilor din Constanţa prin care aceştia solicită respectarea Legii Educaţiei Naţionale (1/2011) şi a Hotărârii de Guvern 309/1996 în ceea ce priveşte drepturile studenţilor şi elevilor la acordarea reducerilor de 50% la transportul în comun.
Liderii studenţilor şi ai elevilor au contestat cu vehemenţă Hotărârea Consiliului Local nr. 3/2010, care retrage subvenţionarea cu 50% a abonamentelor pe mijloacele de transport în comun, afirmând că la acea vreme se încălcau prevederile Legii 84/1995, art. 176 ce stipula clar acest drept pentru elevi şi studenţi.
Faptul că autorităţile locale din municipiul Constanţa ignoră resprectarea prevederilor legale care privesc acordarea reducerii la transportul în comun pentru toţi elevii, de altfel, şi cele privitoare la contribuţia acordării acesteia către studenţi, reprezintă o lipsă gravă de respect faţă de procesul educaţional din România.
Un exemplu de la polul opus al situaţiei îl reprezintă municipiul Timişoara, unde studenţii se bucură de gratuitate pe mijloacele de transport în comun.
În municipiul Iaşi, studenţii şi elevii beneficiază de reducerea de 50% numai la abonamentele zonale de una sau două linii, întrucât din pricina subfinanţării educaţiei din România şi a nealocării unor fonduri din partea autorităţilor locale, reducerea pentru alte tipuri de abonamente nu este valabilă.
În schimb, în funcţie de protocoalele semnate de universităţi cu Primăria Iaşi şi Regia Autonomă de Transport Persoane (RATP), fie toţi studenţii de la buget, fie o parte dintre aceştia, beneficiază de abonamente reduse, pentru circulaţia liberă pe toate liniile, la preţul de 13 lei pe lună.
Condamnăm, de asemenea, atitudinea edilului constănţean, Radu Mazăre, cu atât mai mult cu cât domnia sa, la începutul anilor ’90, era în biroul de conducere al Ligii Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa şi făcea greva foamei pentru recunoaşterea Institutului de Marină Civilă, viitoarea Universitate şi pentru alte beneficii în sprijinul studenţilor.
Cu atât mai mult cu cât municipiul Constanţa, faţă de anul 2002, la Recensământul din 2011 a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de locuitori, cu până la 10%, acest fapt afectând Indicele de Dezvoltare Umană (HDI). De asemenea, s-a constatat o scădere a speranţei de viaţă (cea mai mică din regiune) şi un amplu fenomen de migraţie a populaţiei tinere. Afluxul de studenţi şi elevi din afara judeţului, precum şi dezvoltarea muncipiului Constanţa ca centru universitar specializat ar putea fi încurajate prin acordarea de facilităţi pentru tineri, care să îi facă să perceapă Constanţa drept un oraş primitor şi cu oportunităţi. O umilă şi legal necesară reducere la transportul în comun ar fi începutul.
Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) va susţine necondiţionat Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa şi Asociaţia Elevilor din Constanţa în toate demersurile lor pentru obţinerea drepturilor legale.
Leave A Comment