Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este profund nemulțumită de faptul că Ministrul delegat pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu, nu și-a asumat rezolvarea problemelor semnalate de studenți în cadrul întâlnirii oficiale de astăzi. Reprezentanții studenților se pregătesc să organizeze acțiuni de protest în următoarele săptămâni, dacă revendicările lor nu sunt soluționate.

Principalul punct de pe ordinea de zi a discuțiilor dintre Ministrul delegat și ANOSR a fost finanțarea educației. Studenții au cerut 6% din PIB pentru educație, direcționați inclusiv către evitarea de noi creșteri de taxe, creșterea calității învățământului universitar și asigurarea faptului că tinerii pot urma o facultate chiar dacă provin dinfamilii cu venituri mici. Ministrul a evitat să ofere răspunsuri ferme cu privire la solicitările studenților și a pasat responsabilitatea deciziei finale în curtea Ministerului Finanțelor Publice.

În ceea ce privește nemulțumirile studenților legate de creșterea taxelor de cămin, Ministrul a declarat că în urma discuțiilor purtate între Ministerul Educației și ANOSR la finele anului trecut a fost crescută investiția în subvenția cămine-caninte pentru anul 2013 cu 6%, însă această creștere nu a soluționat problema lipsei de indexare a subvenției cu valoarea inflației de mai bine de 6 ani, lucru care a dus la creșterile de taxe la care asistăm în prezent, obligând studenții să acopere din buzunar creșterile costurilor de consum.

Cât despre creșterea fondurilor pentru burse astfel încât bursele sociale să acoperecheltuielile minime de cazare și masă, așa cum prevede legea educației naționale, nu au existat promisiuni clare că aceste creșteri vor avea loc anul următor, în ciuda faptului că Ministrul delegat a promis creșteri în acest sens de la începutul anului prezent. Studiul ANOSR ”Responsabilitate pentru Educație!” arată că valoarea medie a bursei sociale este de 214 lei, în condițiile în care acestea ar trebui să fie de 566 de lei, conform estimărilor CNFIS.

Ultimul punct important atins în discuțiile dintre Ministerul Educației și ANOSR a fost legat de intențiile Parlamentului de a schimba Legea Educației Naționale. Deși ANOSR a fost asigurat că studenții vor fi invitați în dezbaterile din Parlament care vor avea loc pe marginea unei noi legi a educației, studenții observă că Ministerul Educației nu este la curent cu statusul acestor demersuri începute deja în Parlament și nu și-a asumat clar rolul de inițiator și facilitator al dezbaterilor în ceea ce privește forma viitoarei legi.

„Ne-am prezentat la întâlnirea cu Ministerul Educației încrezători că vom afla că Guvernul se pregătește să scoată educația din criza în care se află, însă nu am primit nicio garanție că va fi o creștere semnificativă a bugetului pentru 2014. Ni s-a spus că decizia o ia Ministerul de Finanțe și că Ministerul Educației va încerca să obțină o parte din revendicări. Problema este că încercări au fost multe și anii trecuți, însă din 2008 până în prezent finanțarea pentru educație scade aproape continuu, iar miniștrii educației și guvernele din care fac parte evită să-și asume responsabilitatea pentru investiția în pregătirea tinerei generații. Considerăm că am tolerat destul aceste eschivări în ultimii ani și nu ne mai putem baza pe ”încercări”, vrem asumări clare care să ne dea certitudinea că viitorul educației reprezintă într-adevăr o prioritate pentru Guvern. În lipsa acestor certitudini, studenții sunt pregătiți să organizeze acțiuni care să atragă atenția guvernanților asupra nemulțumirilor față de modul în care este tratată educația, inclusiv proteste generale” – Mihai Dragoș, președinte ANOSR

ANOSR va solicita în perioada următoare întâlniri și cu Prim-ministrul României, domnul Victor Ponta, dar și cu Ministrul Finanțelor Publice și Ministrul delegat pentru Buget în vederea susținerii alocării a 6% din PIB pentru educație și a soluționării problemelor majore cu care se confruntă educația.

via 6pentrueducatie.ro