Masa-Rotunda-ANOSR-

Reprezentanții sindicatelor din învățământul preuniversitar și universitar, ai studenților, ai elevilor și ai rectorilor, s-au reunit pentru prima dată în istorie la aceeași masă pentru a transmite mesajul lor comun cu privire la subfinanțarea educației și acțiunile de protest care urmează în perioada următoare.

Întâlnirea a fost organizată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Federația Națională Sindicală ,,Alma Mater”, Federația Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Consiliul Național al Elevilor (CNE), Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP) și Consiliul Național al Rectorilor (CNR). De asemenea, ca răspuns la invitația la dialog au participat și reprezentanți ai Guvernului – Corneliu Vișoianu, consilier al Prim-Ministrului Victor Ponta și ai Ministerului Educației – Gigel Paraschiv, secretar de stat.

În cadrul întâlnirii s-au discutat problemele sistemului de educație din România, concluzia fiecărui reprezentant de sindicat sau organizație fiind aceea că rădăcina tuturor problemelor o reprezintă subfinanțarea crasă a educației din ultimii ani. Aceștia au amintit reîntregirea salariilor bugetarilor cu 8% nesusținută, în cazul învățământului universitar, de o creștere a bugetului alocat, valoarea mică a salariilor profesorilor debutanți, problemele de infrastructură din mediul preuniversitar și problemele de ordin financiar ale universităților care au dus la creșteri de taxe pentru studenți, subvenții pentru cămine și cantine care nu au mai crescut de 7 ani și rata mare de abandon școlar și universitar. Valoarea investiției în educație a scăzut cu 40% din 2008 până în 2010, conform unui raport al Comisiei Europene, neexistând creșteri semnificative nici în ultimii ani, fapt ce a dus educația la marginea colapsului. Din punctul de vedere al participanților la întâlnire singura soluție pentru rezolvarea acestor probleme și dezvoltarea sustenabilă a României este alocarea a 6% din PIB pentru educație, așa cum prevede Legea Educației Naționale.

În acest sens, sindicatele, studenții și elevii au anunțat acțiuni generale de protest la nivelul întregii țări prin care cer respectarea legii și finanțarea corespunzătoare a educației. Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” a anunțat că a organizat deja pichete la nivelul prefecturilor din țară și că în prezent desfășoară consultări interne în vederea organizării unei greve de avertisment, urmată de o grevă generală și posibilitatea neîncheierii situației școlare din acest semestru. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a anunțat de asemenea pichetări ale Guvernului în perioada 28-30 octombrie care vor fi urmate de un miting desfășurat tot în fața Guvernului în data de 6 Noiembrie, la care sunt așteptați în jur de 10.000 de participanți. De asemenea, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a anunțat că pe 6 Noiembrie va organiza o grevă japoneză în semn de solidaritate cu protestele cadrelor didactice la care îi vor invita și pe studenți să se alăture, urmând ca pe data de 13 Noiembrie să dea startul la proteste studențești în majoritatea centrelor universitare din țară.

La finalul întâlnirii, nemulțumiți de răspunsurile reprezentanților Guvernului și ai Ministerului Educației care nu au făcut asumări clare cu privire la creșterea finanțării educației, reprezentanții sindicatelor, studenților și elevilor au semnat o scrisoare comună pe care o vor înainta Guvernului și Parlamentului României, prin care solicită alocarea a 6% din PIB pentru educație începând cu anul 2014.

„Ne bucurăm să vedem că toate structurile grupurilor sociale interesate de sistemul de educație au stat azi la aceeași masă și au transmis un semnal de alarmă comun pentru respectarea Legii Educației și alocarea a 6% din PIB pentru educație. ANOSR a organizat demersuri în vederea creșterii finanțării educației încă de anul trecut, odată cu lansarea unei scrisori deschise adresată Parlamentului și Guvernului României și transmiterea unei petiții semnată de peste 10.000 de studenți, însă constatăm că doar calea dialogului nu este suficientă pentru găsirea unor soluții reale pentru rezolvarea problemelor din educație. În lipsa unor asumări clare cu privire la alocarea a 6% din PIB pentru educație, noi vom demara proteste la nivelul celor mai importante centre universitare din țară și luăm în calcul posibilitatea organizării unei greve alături de sindicate.” – Mihai Dragoș, ANOSR

Acțiunile structurilor care cer alocarea a 6% din PIB pentru educație și informații privind finanțarea acestui domeniu vor fi publicate constant pe pagina web  www.6pentrueducatie.ro

via 6pentrueducatie.ro