Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) face public raportul de evaluare internă a Universităţii „Cuza” pe care l-a realizat, în conformitate cu metodologia de evaluare externă a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). Raportul relevă o serie de probleme din instituţia de învăţământ superior ieşeană, care nu afectează doar studenţii, ci întreaga comunitate academică.

Citeşte raportul AICI!

NOTA BENE: Acesta este un raport de autoevaluare internă, realizat independent de studenţi ai Universităţii. Acest raport NU este realizat de studenţii evaluatori membrii ai comisiei ARACIS care a vizitat Universitatea în perioada 14-16 ianuarie a.c.

Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este organismul responsabil de evaluarea externă a calităţii educaţiei oferită de instituţiile de învăţământ superior. După ce au trecut de procesul de acreditare iniţială, la o perioadă de cinci ani, acestea trebuie să treacă printr-un proces de reevaluare prin care li se poate confirma reacreditarea. Procesul se realizează prin organizarea unei comisii de evaluare, compusă atât din profesori, cât şi din studenţi, din afara centrului universitar respectiv, care sunt acreditaţi drept evaluatori de către ARACIS.

În perioada 14-16 ianuarie a.c., Universitatea „Cuza” primeşte din partea ARACIS vizita unei comisii de evaluare externă. În baza metodologiei de evaluare, comisia va urmări îndeplinirea unor indicatori cu nivele de referinţă, prin analiza documentelor interne ale instituţiei, a site-ului uaic.ro, a activităţii didactice, de cercetare şi administrative, a raporturilor dintre membrii comunităţii academice şi a modului în care este respectată legislaţia în vigoare.

Universitatea „Cuza” a refuzat să răspundă unor cereri adresate în baza legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public şi a încălcat în mai multe rânduri Lega Educaţiei Naţionale nr. 1/2011. Libertatea de asociere a studenţilor este îngrădită, fiind necesar acordul conducerii executive pentru funcţionarea asociaţiilor. Sunt impuse criterii discriminatorii pentru accesul studenţilor la calitatea de student reprezentant, iar regulamentul de alegeri este ambiguu şi crează imposibilitatea demiterii unui student reprezentant. Planurile strategice şi operaţionale lipsesc de pe site-ul general al universităţii, dar şi de pe site-urile facultăţilor.

De asemenea, lipsesc rapoartele de audit intern şi extern, rapoartele financiare, rapoartele cu privire la activitatea didactică şi rapoartele comisiilor de specialitate pentru ultimii doi ani. Cererile formulate de către studenţi au un parcurs birocratic îndelungat, ajungând foarte greu la departamentul către care sunt destinate. Sistemul de acordare a burselor şi de repartizare a locurilor de cazare este netransparent, iar mai mulţi studenţi nu au primit bursele în cont pentru ultimele luni. În unele facultăţi, studenţii nu sunt implicaţi în evaluarea programelor de studii şi nici în evaluarea cadrelor didactice. Rata de angajabilitate a absolvenţilor este destul de redusă. Balanţele desfăşurate pentru cămine şi cantine nu sunt publice şi nu se poate face dovada dacă universitatea produce sau nu profit din această activitate. În foarte multe cazuri, studenţii nu primesc suport de curs gratuit, iar regulamentul de evaluare are prevederi contrare legii. Finalmente, aceste probleme sunt rezultatul neimplicării active a studenţilor în procesul de asigurare a calităţii din Universitate şi a refuzului conducerii executive de a colabora cu aceştia.

„În momentul de faţă, Universitatea nu îndeplineşte condiţiile minime ale unor indicatori care privesc în principal libertatea academică, transparenţa instutuţională şi respectarea statutului special pe care îl au studenţii ca membrii ai comunităţii academice. Pe partea cealaltă, instituţia excelează la indicatori precum cei legaţi de cercetarea ştiinţifică. Nu dorim în niciun fel «retrogradarea» universităţii, dar neregulile semnalate vor trebui menţionate în raportul final al comisiei de evaluare. Din nefericire, conducerea instituţiei a ignorat în nenumărate rânduri propunerile noastre cu privire îmbunătăţirea calităţii educaţiei din Universitate. La raport au lucrat mai mulţi studenţi evaluatori acreditaţi de către ARACIS.” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IAŞI şi student evaluator ARACIS.