Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia Programe şi Proiecte pentru Tineret şi Studenţi, organizează cu ajutorul Caselor de Cultură ale Studenţilor, în perioada vacanţei de vară 2014 Proiectul Naţional „Tabere Studenţeşti”.
Taberele studenţeşti se desfăşoară la mare(85% din locuri) sau la munte (15% din locuri) şi se distribuie în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură şi de activitatea depusă în cadru organizat la diverse manifestări culturale, artistice, ştiinţifice sau sportive. De asemenea, într-o pondere de minimum 15%, taberele studenţeşti se vor acorda şi în funcţie de criterii sociale.
În perioada taberelor, studenţii beneficiază GRATUIT de cazare şi masă.
Pot depune cerere studenţii finanţaţi de la bugetul de stat, din ciclurile de licenţă şi masterat, integralişti (pentru studenţii din anul I, aceștia trebuie să fie integralişti pe semestrul I al anului universitar în curs 2013-2014), în vârstă de până la 35 de ani.
În cazul studenţilor cu cazuri sociale (studenţii orfani de ambii părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau plasament familial şi cei care beneficiază de burse sociale) ierarhizarea se face pe criterii sociale, criteriul de student integralist nu se aplică.
Depunerea cererilor:
– cererea tipizată va fi ridicată de la secretariat; download – cerere inscriere tabara
– cererile se depun în perioada 20-26 mai 2014 la secretariatul facultăţii (în timpul programului cu publicul); de asemenea, cererile pot fi completate și trimise la adresele de e-mail ale secretariatelor facultăţilor până pe 26 mai 2014;
– cererile semnate de studenți vor fi însoșite de documentele justificative care atestă implicarea în activități extracurriculare/cazul social.
Medii de selecţie:
– anul I licenţă şi I master – media din semestrul I al anului universitar 2013/2014;
– anii II, III licenţă şi anul II master – media din anul universitar 2013/2014.
Serii de tabără:
Seria I 14.07 – 19.07.2014
Seria II 19.07 – 24.07.2014
Seria III 24.07 – 29.07.2014
Seria IV 29.07 – 03.08.2014
Seria V 03.08 – 08.08.2014
Seria VI 08.08 – 13.08.2014
Seria VII 13.08 – 18.08.2014
Seria VIII 18.08 – 23.08.2014
Seria IX 23.08 – 28.08.2014
Pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au fost alocate 294 de locuri în tabără. Distribuţia numărului de locuri pe facultăţi, serii şi locaţii va fi anunţată la finalul lunii iunie 2014.
Documente utile:
Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea programului Tabere Studenţeşti 2014
Leave A Comment