Liga Studenţilor din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (LS IAŞI) solicită preşedintelui României Klaus Iohannis să acorde de urgenţă Procurorului General al României încuviinţarea pentru începerea urmăririi penale faţă de Petre Roman, Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, care sunt responsabili de moartea a peste 100 de studenţi şi rănirea sau lipsirea de libertate a altor 1.300 de persoane în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

În calitatea lor de miniştri, Petre Roman, Athanasie Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu, alături de preşedintele de atunci, Ion Iliescu, sunt responsabili de săvârşirea de crime împotriva umanităţii,  propagandă pentru război, genocid, favorizarea infractorului, complicitate la tortură, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi comunicare de informații false.

Aceştia au făcut apel la minerii din Valea Jiului în vederea reprimării manifestaţiei-maraton cu caracter anticomunist, organizată de studenţimea şi intelectualitatea bucureşteană, prin care se urmărea organizarea de alegeri libere fără participarea Frontului Salvării Naţionale (FSN), organizaţie politică formată din foste cadre ale Partidului Comunist Român.

Înarmaţi cu topoare, bâte şi alte obiecte contondente, minerii au luat cu asalt piaţa şi corpurile Universităţii Bucureşti, sub sloganurile „moarte intelectualilor” sau „noi muncim, nu gândim”. Guvernarea neo-comunistă din anii respectivi a răspuns dorinţei de normalizare a vieţii politice cu peste 100 de morţi şi peste 1.300 de răniţi şi arestaţi.

În anii tinereţii, Ion Iliescu şi Athanasie Stănculescu au fost direct responsabili de reprimarea manifestaţiilor studenţeşti anticomuniste din 1956, când studenţii români şi-au arătat susţinerea faţă de Revoluţia anti-sovietică din Ungaria. La momentul respectiv, sute de studenţi au fost arestaţi şi încarceraţi, fiind supuşi la diverse torturi. Astfel, infracţiunile săvârşite în 1990 nu sunt o noutate pentru cei doi inculpaţi, fiind reluarea la o scară mai mare a represiunilor de tip stalinist din anii ’50.

„Guvernele României au recurs întotdeauna la reprimarea brutală a manifestaţiilor studenţeşti prin crime, bătăi, arestări şi detenţii, fie că vorbim de fragila democraţie interbelică sau de dictaturile carlistă, antonesciană şi, mai ales, de cea comunistă – recunoscută pentru ororile ei. O clasă politică străină de neamul românesc va fi întotdeauna deranjată de tinerii care ar putea da un nou început ţării. Din nefericire, aceste practici au inaugurat începutul democraţiei post-decembriste, fiind mereu sancţionate moral, dar niciodată legal. Condamnarea inculpaţilor din dosarul Mineriadei ar reprezenta primul caz din istorie în care călăii unei generaţii ajung în faţa justiţiei.” a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedinte LS IAŞI.